Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primarul general, Ion Ceban, a vizitat joi depozitele provizorii de deshidratare a nămolului obținut la Stația de epurare a apelor reziduale din capitală, pentru a verifica starea de lucruri privind controlul mirosului neplăcut în zonă.
Zilnic de la Stația de Epurare din Chișinău se obțin cca 100 m³ de mâl, care este stocat provizoriu în locuri special amenajate. Reziduurile sunt dezinfectate și deshidratate, pentru eliminarea mirosului, ceea ce nu se făcea anterior, astfel că în zonă nu mai persistă mirosul înțepător care era anterior, la debutul lucrărilor. Ulterior, nămolul se stochează și urmează a fi tratat prin metoda de piroliză orizontală, care va fi implementată de autoritățile locale.
La cele 3 lacuri de acumulare, unde au fost depozitate circa 500 mii m³ de nămol, începând cu 2008, au fost executate lucrări de izolare, conform protocolului de proiect realizat de municipalitate, astfel că acum nu mai există miros persistent.
Edilul s-a interesat, de asemenea, de centrifugile de deshidratare a nămolului, care funcționează de mai bine de un an. Mecanismele activează în regim non stop, iar sedimentul de la apele uzate este prelucrat mai rapid, fără fermentare.
„Am propus ca una din ședințele CMC să aibă loc la Stația de epurare, deoarece la început de an mulți nu credeau că vom reuși să rezolvăm problema mirosului. Mai avem de muncit la capitolul dat, astfel că depunem eforturi în continuare. Continuu să afirm că ai ci era nevoie de construit o stație de tip închis", a menționat Ion Ceban.
Între timp, continuă să fie efectuate lucrările de construcție la însăși Stația de Epurare.
Amintim că în ianuarie 2018 a fost dat startul reabilitării Staţiei de epurare şi liniei noi de tratare a nămolului. Finalizarea proiectului este prevăzută pentru anul 2021.