Cetățenii cu venituri mici sunt îndemnați să depună cereri pentru compensații la plata agentului termic până la 28 noiembrie 2024
Primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a avut asatăzi o întrevedere cu un grup de oficiali ai Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, Băncii de Dezvoltare a Germaniei şi Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei.
Discuţiile s-au axat pe aspecte ce ţin de aprofundarea colaborării bilaterale, schimb de experienţă şi posibilitatea implementării unor proiecte investiţionale în vederea modernizarii serviciilor publice.
În cadrul discuţiilor, edilul capitalei a trecut în revistă rezultatele obţinute în ultimii ani cu suportul instituţiiilor financiare europene. În acelaşi context, Dorin Chirtoacă a prezentat oficialilor germani priorităţile de dezvoltare a municpiului Chişinău: reabilitarea reţelelor inginereşti, modernizarea infrastructurii rutiere, dezvoltarea transportului public, implementarea proiectelor de eficienţă energetică etc.
Reprezentanţii instituţiilor financiare germane s-au arătat dispuşi de a iniţia colaborarea cu administraţia capitalei în vederea finanţării unor proiecte în municipiul Chişinău, unul dintre care ar fi reciclarea deşeurilor.
Direcţia Relaţii Publice, Primăria mun. Chişinău