Primarul General, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu Președintele Consiliului Județean și cu Primarul municipiului Brăila

   1689

Primarul General, Ion Ceban, care se află în prezent în vizită oficială în România, a avut marți o întrevedere cu Președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac și cu Primarul municipiului Brăila, Viorel Marian Dragomir.   

Oficialii de la Chișinău și din județul Brăila au discutat despre diverse subiecte și eventuale proiecte care pot fi realizate împreună pe viitor.

Este vorba de schimb de experiență în diverse domenii și vizite de lucru ale angajaților municipali, precum și organizarea în comun a evenimentelor culturale.

În context, Ion Ceban a declarat că cele mai bune inițiative din alte orașe / localități pot și trebuie să fie preluate pentru dezvoltarea Chișinăului.

De asemenea, Primarul General a lansat invitația către reprezentanții județului și municipiului Brăila, de a participa la lucrările Forumului economic al municipiului Chișinău, planificat pentru toamna anului curent.