Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primarul General, Ion Ceban, a participat astăzi la acțiunile de comemorare a victimelor avariei nucleare de la Cernobîl, când se împlinesc 35 de ani de la cea mai cumplită catastrofă din istoria umanității. Edilul, alături de alți reprezentanți ai municipalității au depus flori la Monumentul Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, dar și la piatra de temelie a viitorului monument în memoria victimelor Cernobîlului.
La ceremonia de comemorare, edilul a fost însoțit de părintele său, Vasile Ceban, care, în calitate de medic reanimatolog, a participat și el la lichidarea consecințelor avariei atomice din anul 1986.
În context, Primarul General a declarat că în prezent, APL Chișinău desfășoară lucrări de amenajare a scuarului din strada Trandafirilor, unde va fi instalat și un monument. „Amenajăm acest scuar în memoria celor care și-au pierdut viața, participând la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, în semn de recunoștință față de cei care mai sunt printre noi, dar și pentru toți oamenii care vor veni să viziteze acest loc", a declarat Ion Ceban.
După ceremonia oficială, edilul capitalei împreună cu reprezentanții A.O. „Uniunea Cernbîl” din Moldova și oamenii de cultură, au plantat o alee de 50 de arbori decorativi, în Grădina Botanică din Chișinău.
E de menționat că pe parcursul săptămânii trecute, preturile au distribuit pachete cu produse alimentare la câte 100 de persoane de sector, participanți la lichidarea avariei de la Cernobîl și familiile victimelor acestei avarii, în schimbul meselor de pomenire tradiționale, la care s-a renunțat acum, în contextul situației pandemice prin COVID-19.