Potențialul turistic al Primăriei Chișinău prezentat la Expoziția Internațională de Turism de la Varșovia
Primarul general, Ion Ceban, s-a întâlnit astăzi cu operatorii economici din capitală, deținători de gherete care comercializează produse de tutungerie. Unitățile comerciale stradale își desfășoară activitatea, contrar legii, în apropierea instituțiilor educaționale și medicale.
Edilul capitalei a îndemnat agenții economici să se conformeze legislației în vigoare, în contextul în care municipalitatea a preavizat repetat operatorii vizați, pe parcursul anului curent, pentru a-și reorganizeze activitatea și a reveni în cadrul legal.
Totodată, Ion Ceban a ținut să menționeze că autoritățile locale nu vor negocia ilegalitățile care pun în pericol sănătatea copiilor, sănătatea publică, dar nici aspectul estetic al orașului. „Constat că agenții economici au venit nepregătiți la Primărie, în contextul clarificării situației gheretelor. Solicit să veniți, la începutul săptămânii viitoare cu o foaie de parcurs, precum și cu lista persoanelor care au rămas fără locuri de muncă. Dacă acești oameni nu vor fi reangajați imediat de către agenții economici, să poată beneficia de suport financiar pentru o anumită perioadă de timp din partea administrației publice locale, până vor fi identificate soluții pentru a fi angajați", a subliniat primarul general.
E de menționat că de la începutul săptămânii curente, au fost evacuate 45 de gherete de pe străzile capitalei, preponderent în care erau comercializate produse de tutungerie.
Amintim că municipalitatea a dispus evacuarea în primul rând, a gheretelor cu schemele de amplasare expirate. Ceilalți agenți economici, care au actele valabile, sunt chemați să se conformeze solicitărilor referitor la excluderea din vânzare a produselor din tutun. În caz de neconformare, operatorii sunt pasibili de sancțiuni administrative.