Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Primele 5 unități din lotul de 100 de autobuze noi ISUZU au ajuns la Chișinău

   2233

Primăria municipiului Chișinău informează că primele 5 autobuze noi de model ISUZU, din lotul de 100 de unități achiziționate recent de municipalitate au ajuns aseară în capitală.

Autobuzele sunt fabricate în anul 2021, au o lungime de 12,3 metri, 27 locuri pe scaune și 107 în total. Unitățile corespund celor mai înalte standarde de calitate, fiind dotate inclusiv cu sistem de aer condiționat, podea joasă cu platformă retractabilă, pentru a asigura călătorii confortabile pentru toți cetățenii municipiului.

Costul achiziției este de cca 12,5 milioane de Euro. Termenul de garanție pentru noile autobuze este de 6,5 ani, perioadă în care producătorul va asigura și mentenanța acestora.  

Conform contractului, pe parcursul lunii august, a.c., urmează să fie livrate alte 28 de unități, iar restul vor ajunge la Chișinău până la finele anului 2021.

Primarul General, Ion Ceban, a menționat că achiziția celor 100 de autobuze noi reprezintă o realizare comună a municipalității și a cetățenilor. Totodată, „APL Chișinău va contribui și în continuare la creșterea standardelor de viață ale locuitorilor municipiului, iar cele două întreprinderi de profil, PUA și RTEC urmează a fi modernizate în 2-3 ani", a mai spus edilul.

În context, e de menționat că până la sfârșitul săptămânii curente vor fi livrate și 10 autobuze VDL din Olanda, din lotul celor 58 de unități rulate, achiziționate de municipalitate.

Astfel, până în prezent, în Parcul Urban de Autobuze au ajuns 18 autobuze cu parcurs de model VOLVO și MAN, din Norvegia. Primele 4 dintre acestea au fost deja distribuite pe rute în suburbii.

Toate unitățile de transport vor trece testarea tehnică, apoi vor fi repartizate pe rutele municipale.