Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primarul general, Ion Ceban, a solicitat demontarea tuturor barierelor instalate ilegal pe drumurile publice din Chișinău sau la intrările în curțile blocurilor de locuințe. Preturile de sector urmează să se implice de fiecare dată pe cazurile enunțate, pentru a evalua situația și a scoate instalațiile ilegale. Subiectul limitării accesului pe străzi și în curțile de bloc, a fost discutat luni, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale.
Pretorul sectorului Râșcani, Vlad Melnic a raportat că pe str. Ceucari, 2/3 s-a constatat că există o barieră instalată ilegal, la intrarea în curtea blocului de locuințe. Instalația urmează să fie demontată în câteva zile de către serviciile municipale.
Cu referire la un alt caz, de pe strada Acad. Sergiu Rădăuțanu, pretorul de Râșcani a precizat că acolo, barierele improvizate sunt ridicate aproape zilnic de către angajații de la Î.M. „Exdrupo". „Cazul este monitorizat în comun cu reprezentanții forțelor de ordine, urmând ca cei care se fac vinovați de blocarea accesului pe acest drum să fie sancționați conform prevederilor legislației în vigoare", a precizat Vlad Melnic.
În context, primarul general a solicitat implicarea preturile de sector pe toate cazurile de limitare a accesului, iar instalațiile ilegale să fie evacuate. „Toate barierele și îngrădirile să fie scoase. Eu înțeleg că pe unii îi deranjează. Dar este vorba despre drumuri publice și curți de blocuri publice, nu private. Nu a unui judecător, procuror etc. Sancționați, nu monitorizați. Și faceți publică lista celor care locuiesc acolo: procurori, judecători etc."
Ion Ceban a mai spus că ar trebui de instalat bariere la intrările în parcuri și în scuaruri, care sunt zone verzi, unde se plimbă oamenii, iar accesul mașinilor este restricționat.