Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Programe municipale de susținere a familiilor pe diverse aspecte sociale

   1812

Primăria Municipiului Chișinău informează că prioritățile APL în domeniul protecției familiilor din capitală se axează pe urătoarele aspecte:

  • Politici de prevenire a separării copilului de familie;
  • Politici de protecție socială a familiilor vulnerabile;
  • Politici ocupaționale și de protecție a salariaților în câmpul muncii;
  • Politici de prevenire și combatere a violenței în familie etc.

 

PROGRAM DE SUSȚINERE A CUPLURILOR LONGEVIVE din municipiul Chișinău, la împlinirea jubileelor de 50/60/70 de ani de la oficierea căsătoriei. Primăria acordă un suport financiar de 5700 lei per cuplu (50 ani), respectiv – 7500 (60 ani) și 10000 lei (70 ani). Astfel, în perioada anului 2023 și în primele 5 luni ale anului 2024 au fost celebrate 654 de cupluri, printre care: 586 care au împlinit jubileul de 50 de ani, 65 cupluri care au aniversat 60 de ani de la căsătorie și 3 cupluri cu 70 de ani de la înregistrarea căsătoriei.

PROGRAM DE ASISTENȚĂ ȘI SUPORT PENTRU FAMILIILE CU COPII

Primăria Chișinău asigură implementarea politicii de sănătate și asistență socială familiilor vulnerabile din municipiu, inclusiv a celor din rândul familiilor cu mulți copii, familii monoparentale, copii cu dezabilități etc. Pe parcursul anului 2023 și în trimestrul I al anului 2024 au fost efectuate următoarele acțiuni de asistență:

Servicii de suport:

  1. Serviciul de alimentare - în cadrul căruia 92 de familii cu copii aflați în situații de dificultate au beneficiat în anul 2023 de prânzuri calde. Pentru anul 2024 serviciile sunt în proces de achiziționare.
  2. Asistență umanitară – cu suportul partenerilor au fost susținute cca 8000 de familii vulnerabile, inclusiv familii care educă copii cu dezabilități, familii cu mulți copii, cupluri singuratice cu vârstă înaintată etc., prin acordarea pachetelor cu produse alimentare - 1417 beneficiar, cadourilor de Crăciun – 243 de beneficiari, vouchere în valoare de 500/725 lei – 3268 beneficiari, pentru procurarea produselor alimentare și a mărfurilor de igienă, 130 de carduri cu sume de 800 lei /lunar timp de 6 luni: ianuarie-iunie 2024 – pentru achiziționarea produselor alimentare și igienice/de uz casnic; 450 de colete cu mărfuri de igienă etc.
  3. Servicii sociale de Echipă mobilă – servicii de consiliere, recuperare și reabilitare psihosocială la domiciliul persoanelor cu dezabilități, precum și consiliere și suport  membrilor familiei, persoanelor implicate în procesul de incluziune a acestora. În perioada: 2023-2024 – au beneficiat de serviciile specialiștilor 163 de familii.
  4. Servicii sociale de zi în cadrul centrelor START și ADIR – oferă suport familiilor care au copii adulți du dezabilități de intelect și tulburări din spectrul autismului, pentru a ameliora starea acestora: abilitățile de autodeservire și independență. În perioada de referință au beneficiat de serviciile Centrelor 55 de familii.
  5. Servicii integrate de asistență specializată persoanelor care trăiesc cu HIV și familiilor acestora. Anual beneficiază de servicii de informare, medicale, psihologice, juridice, de recuperare fizică, servicii de integrare în familie/comunitate în cadrul Centrului Regional Renașterea, care are o acoperire de activitate pentru 16 raioane.
  6. Servicii de orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil. Anual, în cadrul Centrului sunt prestate servicii pentru cca 500 de persoane fără adăpost, dintre care prin serviciile de orientare 30% anual sunt integrați în familie.
  7. Servicii de asigurare cu produse lactate pentru copii în primul an de viață, din familii vulnerabile și cu indicații medicale. În anul 2023 au beneficiat de produse lactate pentru copii 306 familii.

PROGRAME DE SUSȚINERE FINANCIARĂ PENTRU FAMILII VULNERABILE:

1. Ajutoare materiale în baza cererilor și necesităților evaluate, precum și prin intermediul programelor cu destinație specială - pentru familiile care cresc şi educă copii minori cu dezabilitate, familii cu mulţi copii, familii monoparentale.

În perioada 2023-2024 au beneficiat de ajutoare cca 7300 de familii, în sumă de peste 7 mil. lei;

Programe cu destinație specială: pregătirea anuală a 8000 de copii care cresc în familii defavorizate, către noul an școlar, prin acordarea unui suport financiar în sumă de 700 de lei pentru fiecare copil; susținerea părinților care cresc și educă copii cu necesități special, fiind acordate ajutoare materiale către Sărbătorile de Paști, Ziua Internațională a persoanelor cu Dezabilități, Ziua Internațională a persoanelor cu deficiențe de vedere etc.

2. Ajutor material la nașterea copiilor – program prin care APL Chișinău asigură acordarea unui sprijin financiar minim, în sumă de 2000 lei, la nașterea copiilor. În perioada de referință, 486 de familii au beneficiat de ajutor pentru nașterea a 497 de copii.  

3. Susținerea financiară a familiilor cu 3 și mai mulți copii în instituțiile de educație timpurie – program prin care în prezent, 64 de familii beneficiază de suport financiar lunar, în mărime de 700 lei. În perioada 2023-2024 au fost acordate ajutoare financiare în sumă totală de cca 800 000 lei.

PROGRAME DE DEZVOLTARE A SERVICIILOR SOCIALE DIN DOMENIUL PROTECȚIEI COPILULUI DESTINATE FAMILIILOR CU COPII

APL Chișinău a pus un accent deosebit pe domeniul de prevenire a separării copilului de familie prin dezvoltarea mai multor servicii sociale care vin în suportul și sprijinul familiilor aflate în dificultate și copiilor în situații de risc.

Serviciile create, dezvoltate și consolidate sunt un răspuns la necesitățile familiilor și copiilor din municipiul Chișinău care se află în situație de dificultate sau risc.

1. Serviciul de sprijin pentru familii cu copii (destinat susținerii familiilor cu copii din mun. Chișinău aflate în dificultate, cu posibilitatea acordării unui ajutor bănesc în mărime de până la 4000 lei pentru fiecare copil). Suma bugetata de APL Chișinău pentru anul 2024 constituie 1,4 milioane lei.

2. Serviciul social Centrul de zi pentru copii cu dezabilități (4 centre). Centrele oferă asistență și susținere, în special copiilor cu dezabilități, întru dezvoltarea abilităților necesare pentru încadrarea acestora în procesele socio-educative și contribuie semnificativ la respectarea dreptului primordial al copilului de a crește și a fi educat într-un mediu familial. Suma bugetata de APL Chișinău pentru anul 2024 – 6,6 mil. lei.

3. Serviciul social Centrul de zi pentru copii în situație de risc (10 centre amplasate câte 2 în fiecare sector al capitalei).

Serviciul oferă asistența copiilor și familiilor aflate în dificultate. Un plus pentru acest serviciu este crearea unui birou al psihologului în fiecare Centru, pentru o abordare a problemelor cu care se adresează familia într-un format prietenos copilului. Suma bugetată de mun. Chișinău – 6,2 milioane lei.

4. Serviciul social „Echipa mobilă pentru copii” (50 de beneficiari copii cu dezabilități severe). Serviciul este acordat la domiciliul persoanelor cu dezabilități severe. Suma prevăzută în buget pentru anul 2024 în acest scop este de 1,6 mil. lei.

5. Serviciul de asistență personală – 610 asistenți plus 22,5 unități de personal, destinat acordării asistenței și îngrijirii individualizate (pentru fiecare copil este angajată o persoană care oferă suport în conformitate cu necesitățile acestuia) copiilor cu dezabilități severe. Suma bugetată pentru anul 2024 – cca 51 mil. lei.

6. Serviciul de asistență socială comunitară (51 de asistenți sociali) destinat asistenței sociale la nivel de comunitate, pentru prevenirea și depășirea situațiilor de criză. Suma bugetata pentru anul 2024 – 5, 5 mil. lei.

7. Serviciul social „Locuința Socială Asistată” (22 beneficiari). Acest Serviciu este destinat tinerilor din evidența DGPDC. Este un serviciu necesar pentru copii și tineri în situație de risc din municipiul Chișinău, care au statut de copii rămași fără ocrotire părintească, care își continuă studiile cu frecvență la zi în cadrul sistemului educațional, iar instituția nu le poate asigura cazare în cămin. Este un serviciu care acordă șansă copiilor și tinerilor pentru a studia, a-și dezvolta deprinderi de viață independentă. Suma bugetata pentru anul 2024 – cca 2 mil. lei.

8. Serviciul Casă de copii de tip familial și Serviciul Asistență Parentală Profesionistă (50 de beneficiari). Aceste servicii sunt create pentru a asigura îngrijirea familială substitutivă a copilului care se află în situație de risc, a fost separat de familia sa biologică și plasat în familia unui părinte educator în timp ce părinții biologici se confruntă cu diverse probleme. Suma bugetată pentru CCTF – 947,3 mii lei și 5730,8 mii lei pentru APP.

9. Serviciul Centrul de plasament Cuplul mamă-copil - este destinat oferirii asistenței imediate mamelor cu copii, victime ale violenței în familie. Suma bugetată pentru anul 2024 – 1,3 mil. lei.

10. Asigurarea cu abonamente pentru călătoria în transportul public urban a copiilor aflați în situații de risc (250 de beneficiari). Suma bugetată pentru anul 2024 – 263,3 mii lei.

11. Complexul de servicii sociale pentru copii în situații de stradă - în anul 2023 au fost asistați 123 de copii, care au avut parte de o asistență imediată, atunci când au fost identificați în situație de stradă, în special în perioada rece a anului. Suma bugetată pentru anul 2024 este de 3,2 mil. lei.