Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Începând cu ziua de vineri, 18 septembrie a.c., tot volumul de reziduuri produs de Staţia de epurare nu mai este plasat pe platformele de acumulare a nămolului de la staţie, dar este pompat în geotuburi montate în cadrul unui proiect de eliminare a mirosului neplăcut produs în această zonă.
Primăria Chişinău, în colaborare cu Compania olandeză „Tencate” a demarat în această vară proiectul respectiv ca o soluţie pentru lichidarea mirosului neplăcut. Partenerii olandezi se află în prezent la Staţia de epurare din Chişinău pentru a desfăşura următoarea etapă a proiectului – dozarea substanţelor cu ajutorul cărora se coagulează nămolul. Geotuburile instalate separă reziduurile de apă, iar nămolul acumulat se va usca mai rapid - în 7-20 de zile. În mod obişnuit, prin aşezarea nămolului pe platformele de uscare, acesta se deshidratează în 1 – 1,5 ani. După deshidratare rămân doar 20% nămol uscat, care nu produce miros . Staţia de epurare din Chişinău curăţă zilnic 1600 m³ de nămol.
Primarul general Dorin Chirtoacă şi-a exprimat satisfacţia că lucrările au rezultate bune şi a comunicat că a insistat mult pe acest proiect pentru ca oraşul să scape de mirosul neplăcut. „Îmi doresc ca în fiecare domeniu să abordăm problemele astfel, încât prin implementarea noilor tehnologii, implicare şi perseverenţă, să reformăm sistemul sovietic moştenit”, a spus Dorin Chirtoacă. Primarul capitalei a menţionat în acest sens ultimele decizii ale Consiliului municipal prin care au fost abrogate mai multe acte abuzive şi la propunerea Primăriei s-a mers pe implementarea unor reforme în administraţia locală. „Consider că în municipiu s-a dat start unui proces de reformare, astfel încât în curând să vorbim despre un altfel tip de administrare publică locală”, a declarat Dorin Chirtoacă.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria municipiului Chişinău