Cetățenii cu venituri mici sunt îndemnați să depună cereri pentru compensații la plata agentului termic până la 28 noiembrie 2024
Primăria municipiului Chișinău informează că pe strada Alexandru cel Bun sunt desfășurate lucrări de reabilitare a rețelelor subterane de apeduct și canalizare. Acestea au loc în vederea asumării de către APL Chișinău a obligațiunii de reabilitare a infrastructurii, în cadrul pachetului II al proiectului „Chişinău - Drumuri Urbane", finanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiții și Fondul Special de Energie Verde al BERD.
Intervențiile la rețele au început în luna iunie, a.c., și se desfășoară pe tronsoane, de la str. Ismail, până la intersecția cu str. Serghei Lazo. Lucrările de profil din perimetrul str. Ismail - Tighina au fost finalizate, respectiv au fost asfaltate suprafețele unde au avut loc săpături.
În scopul urgentării lucrărilor anunțate, antreprenorul și-a asumat angajamentul de a deschide suplimentar noi tronsoane pentru intervenție.
Activitățile au ca scop pregătirea carosabilului și a trotuarelor străzii Alexandru cel Bun pentru reparație capitală, desfășurate în cadrul Pachetului II, Chișinău, drumuri urbane, finanțat de BERD/BEI, care prevede reparația străzilor: 31 August 1989 - Tighina, unde au fost pozate rețelele de apeduct și canalizare, precum și pe str. Alexandru cel Bun.
Cât privește reparația capitală a drumului, trotuarelor și iluminatului stradal de pe cele 3 străzi, în prezent municipalitatea este la etapa de evaluare a ofertelor participanților la licitația publică internațională.