Redeschiderea bibliotecii municipale „Liviu Rebreanu", după reparație

   3890

Primarul general, Ion Ceban, a participat astăzi la redeschiderea, după reparație capitală, a bibliotecii „Liviu Rebreanu", din cartierul Poșta Veche (str. Socoleni, 9). La eveniment au mai fost prezenți: viceprimarul de ramură, Angela Cutasevici, șefa Direcției Cultură, Steluța Mitriuc și Mariana Harjevschi, directorul general al  bibliotecii municipale „B.P. Hasdeu" etc.

Edilul a venit cu un dar simbolic pentru instituția de cultură, 350 de cărți din lotul total de 9521 de exemplare achiziționate de municipalitate în anul curent, care vor fi distribuite tuturor filialelor Bibliotecții Municipale „B.P. Hasdeu". Lotul nou de carte va completa volumele din curicula școlară și literatura pe interese a bibliotecilor.

Ion Ceban a făcut o inspecție, după reparația bibliotecții, atât pe interior, cât și pe exterior, remarcând că mai sunt necesare lucrări de amenajare în curte: terasă, mese pentru lectură, unde pot fi organizate diverse activități în aer liber. În acest sens, primarul a solicitat implicarea preturii de sector și a Direcției generale locativ-comunale și amenajare.   

Primarul a mai ținut să menționeze că bibliotecile sunt una din preocupările administrației municipale, declarând că în prezent sunt purtate discuții cu FISM-ul și cu autoritățile centrale, pentru obținerea de surse în vederea reabilitării sediului bibliotecii „B. P. Hasdeu".

Biblioteca „L. Rebreanu"  nu a mai fost reparată de la deschidere, din anul 2007, astfel că intervenția a fost necesară, în condițiile când pereții au fost fisurați ca urmare a edificării unei construcții noi în preajmă.

Pentru reparația capitală a bibliotecții au fost alocați 166,2 mii lei.