Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” - la 195 de ani de tradiție și excelență medicală
Primăria Chişinău informează despre reconstrucția celui de-al patrulea planșeu, dintre etajele 16 și 17 ale blocului multietajat din bd. Moscova, 11. Turnarea plăcii de beton reprezintă ultima etapă importantă realizată de către constructori, în vederea reabilitării integrale a zonei afectate de explozia din 6 octombrie a.c.
Pe parcursul săptămânii curente, muncitorii urmează să finalizeze lucrările prevăzute de la etajul 17, care constau în consolidarea pereților interiori, precum și reconstrucția peretelui exterior de la același nivel. Urmează reabilitarea integrală a locurilor de uz comun, dintre etajele 5 - 17, punerea în funcțiune a ascensorului marfar, dar și reconectarea rețelei de termoficare a imobilului.
E de menționat că graficul de executare a lucrărilor de reabilitare a blocului este devansat cu două săptămâni. Astfel, locatarii din scara afectată de explozie, cu excepția celor 10 apartamente de la etajele 13 - 17, vor putea reveni în locuințe la începutul lunii decembrie.