Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Rezultatele ofertei publice de obligațiuni municipale emise de Primăria Chișinău

   2075

Primăria Municipiului Chișinău anunță că a fost încheiată cu succes perioada de subscriere la oferta publică de obligațiuni municipale emise APL Chișinău. Astfel, Comisia Națională a Pieței Financiare a aprobat darea de seamă privind rezultatele emisiunii.

La subscriere au participat 56 persoane, 3 persoane juridice și 53 de persoane fizice. Obligațiunile au fost plasate în volum total de 65 de milioane de lei, prevăzut în „Prospectul de ofertă publică primară de obligațiuni municipale emise de Primăria Municipiului Chișinău".

Obligațiunile municipale sunt instrumente de datorie ce pot fi emise de autorități ale APL în scopul finanțării unor investiții capitale.

Totodată, în scopul dezvoltării rețelei de transport electric, care este unul dintre principalele obiective ale administrației municipale, menționat în cadrul „Strategiei de Transport a municipiului Chișinău pentru anii 2014-2025", precum și la realizarea angajamentelor menționate de Strategie, dar și a interesului comunității în ceea ce privește accesul la servicii moderne de transport, Primăria Municipiului Chișinău și-a pus drept scop modernizarea parcului de troleibuze al municipiului Chișinău.

Astfel, prin emisiunea obligațiunilor, Primăria Chișinău a atras mijloacele financiare necesare pentru procurarea troleibuzelor noi în corespundere cu Planul de reînnoire a parcului rulant al sistemului de transport public din municipiul Chișinău, aprobat prin decizia CMC  nr. 6/3 din 19.05.2020.

Obligațiunile vor fi admise spre circulație pe piața reglementată a Bursei de Valori a Moldovei și, ca urmare, doritorii de a investi în obligațiuni vor putea beneficia de această posibilitate și pe viitor.

E de menționat că subscrierea s-a desfășurat în perioada 7-28 martie, curent. Valoarea nominală a unei obligațiuni constituind 1000 de lei, iar termenul de circulație este de 7 ani.