Ședința Consiliului Municipal Chișinău din 20 decembrie 2024 (continuare din 19.12.2024)
Primăria Municipiului Chișinău informează că din 20 decembrie 2023, ruta municipală de autobuz nr. 24 „str. Tighina – satul Coloniţa” va circula conform unui nou orar, în vederea sporirii gradului de confort pentru cetățenii din localitate.
Astfel, autobuzele de pe ruta nr. 24 vor ieși mai devreme la traseu și vor încheia programul de activitate mai târziu.
Prima cursă din Chișinău spre Colonița va fi la ora 05:00, iar din Colonița spre Chișinău – la ora 05:40.
Ultimul autobuz care pornește din stația terminus din suburbie spre Capitală va fi la ora 22:50, iar din Chișinău spre satul Colonița – la ora 22:10.
Precizăm că orarul a fost ajustat astfel, ca elevii și profesorii de la liceul din Colonița să ajungă la timp la ore, iar după lecții să nu aștepte mult timp în stație.
Decizia de modificare a orarului de circulație a liniei de autobus nr. 24 a fost luată la solicitarea locuitorilor și a administrației locale din Colonița.
Amintim că în luna octombrie 2023, itinerarul rutei nr. 24 a fost prelungit pe străzile Vasile Lupu, Răsăritului și Valea Ungurului, unde locuiesc circa 800 de persoane.
În toamna acestui an, prin dispozițiile semnate de Primarul General, Ion Ceban, Întreprinderea Municipală „Parcul Urban de Autobuze” a lansat mai multe rute noi spre suburbiile Capitalei.
Este vorba despre:
- ruta nr. 6 „or. Chișinău (str. Alba-Iulia) – satul Dumbrava – comuna Trușeni”;
- ruta nr. 12 „str. Ion Creangă – str. Caucaz, or. Durlești”;
- ruta nr. 14 „or. Chișinău (str. Miorița) – or. Codru (str. Schinoasa Deal”;
- ruta nr. 15 „or. Chișinău (str. Academiei) – or. Codru (str. Potârnichii)”.
Totodată, pentru a asigura transportarea unui număr mai mare de călători a fost suplimentată cu o unitate articulată ruta de autobuz nr. 46 „str. Melestiu – satul Ghidighici” .