Pagina oficială a Municipiului Chișinău
  • Prima
  • /
  • Astăzi în oraș!
  • /
  • Comunicate de presă
  • /
  • Ședință cu agenții economici din capitală, beneficiari ai serviciilor SA „Apă-Canal Chișinău”, pe subiectul privind epurarea și deversarea apelor uzate în sistemul public de canalizare (VIDEO)

Ședință cu agenții economici din capitală, beneficiari ai serviciilor SA „Apă-Canal Chișinău”, pe subiectul privind epurarea și deversarea apelor uzate în sistemul public de canalizare (VIDEO)

   2164

Primăria municipiului Chișinău a convocat miercuri într-o ședință agenții economici din capitală, beneficiari ai serviciilor prestate de SA „Apă-Canal Chișinău”, pentru a le aduce la cunoștință rigorile privind deversările în sistemul public de canalizare, impuse începând de la 1 ianuarie 2022.

La eveniment au fost invitați și reprezentanții autorităților de mediu.

Autoritățile municipale au adus la cunoștința celor prezenți că din 01 ianuarie 2022 va intra în vigoare Regulamentul privind cerințele de colectare, epurare și deversare a apelor uzate în sistemul public de canalizare, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 950 din anul 2013.

Documentul prevede că agenții economici trebuie să dispună de stații de preepurare. În caz contrar, urmează să fie deconectați de la sistemul public de apă și canalizare.

Primarul general, Ion Ceban, a ținut să remarce că municipiul Chișinău se află în fața unui pericol de situație excepțională, cu riscuri pentru securitatea economică a țării, care poate fi gestionată doar prin consolidarea eforturilor APL- Guvern - agenți economici, în vederea neadmiterii unui blocaj economic.

Potrivit edilului, Autoritățile Centrale trebuie să intervină imediat, în condițiile când agenții economici nu vor reuși construirea stațiilor de preepurare în termenele prevăzute, iar deconectarea de la sistemul de servicii cu apă și canalizare presupune riscul de a rămâne fără produsele de bază: pâine și lapte, iar agenții economici vor intra în faliment.

Amintim că pe 14 decembrie 2021, SA ,,Apă-Canal Chișinău” a fost sancționată cu 12 milioane de lei, pentru depășirea CMA în apele uzate din sistemul public de canalizare. Una din cauzele depășirii normelor admisibile de poluare este lipsa stațiilor de preepurare la agenții economici. Din aceleași motive, mulți ani a persistat mirosul neplăcut în capitală. Anul acesta nu fost admisă depășirea acestor norme prin purcederea la debranșări.

Potrivit informațiilor prealabile, din 1200 de agenți economici din Chișinău, cca 800 nu au capacitatea de a respecta cadrul normativ, pe de o parte, iar unicul instrument stabilit de lege pentru SA „Apă-Canal Chișinău”, este de a deconecta agenții economici de la sistemul public de canalizare.