Semnarea acordului de colaborare între Primăria Chişinău şi Centrul Naţional Anticorupţie

   3384

Primăria Chișinău și Centrul Naţional Anticorupţie (CNA), au fost semnat astăzi un Acord  de colaborare, în vederea elaborării şi implementării unor acţiuni comune anticorupţie.

Documentul are drept scop prevenirea şi combaterea corupţiei, fortificarea integrităţii funcționarilor și a colaboratorilor din cadrul administrației publice locale Chișinău.

Primarul general, Ion Ceban, a declarat că actuala administrație municipală și-a propus creșterea gradului de transparență a instituției, atât din exterior, cât și din interior. În acest sens, în cadrul Primăriei a început transferarea pe online a unui șir de activități și procese, ceia ce contribuie la reducerea factorului uman și respectiv, a fenomenului corupției.      

,,Combaterea fenomenului corupției este posibilă doar prin cooperare, de aceia salutăm acest acord. Fiți cu ochii pe noi, de la persoanele cu funcție de demnitate publică, până la simpli angajați ai Primăriei, toți trebuie să-și îndeplinească atribuțiile onest. Vom depune în continuare eforturi pentru sporirea gradului de integritate instituţională a Primăriei Chişinău", a menţionat edilul capitalei.

La rândul său, directorul Centrului Naţional Anticorupţie, Ruslan Flocea, a menţionat că autoritatea pe care o reprezintă este interesată în asemenea acorduri de colaborare cu cât mai multe entităţi, care oferă servicii publice populaţiei, pentru a ghida instituțiile referitor la reglementările anticorupție și respectiv, de a crea o transparență reală a serviciilor oferite de APL-uri.

Colaborarea părților se va realiza prin constituirea, la necesitate, a grupurilor consultative de lucru pentru informarea angajaţilor despre standardele de integritate, mecanismele şi instrumentele de prevenire (inclusiv Linia Naţională Anticorupţie şi liniile specializate ale instituţiilor), consecinţele corupţiei şi dezvoltarea spiritului civic activ privind denunţarea corupţiei.

Procesul de lucru privind colaborarea municipalității cu Centrul Naţional Anticorupţie va fi administrat de viceprimarul Ilie Ceban, responsabil de domeniul juridic.