Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Sistemul municipal de sănătate are cea mai mare susţinere din partea administraţiei locale

   3185

Direcţia Sănătate a prezentat raportul activităţii pe anul 2010, în cadrul unei reuniuni cu participarea şefilor instituţiilor medicale publice din cadrul municipiului Chişinău, directori de spitale. La eveniment au fost invitaţi: primarul general, Dorin Chirtoacă, vicepremierul Mihai Moldovanu şi Ministrul Sănătăţii, Adrian Usatâi.

Şefa Direcţiei Sănătate a Primăriei Chişinău, Luminiţa Suveică a menţionat că finanţările programelor sociale sunt suficiente. Consiliul Municipal Chişinău a alocat surse pentru programele privind susţinerea diabeticilor, prin procurarea insulinei şi a testelor pentru verificarea nivelului de glucoză în sânge; programul ce vizează protezarea dentară gratuită pentru pensionari şi invalizi, alocându-se în aceste scopuri 1 mil. 100 mii lei;  pentru alimentarea gratuită a copiilor în primul an de viaţă (din familiile social  dezavantajate) - 5 mil. 745 mii  lei,  în scopul procurării produselor lactate adaptate; susţinerea  Programului „Anticancer", prin alocarea sumei de 120 mii lei pentru procurarea preparatelor antidolore etc.

Totodată, sistemul Ocrotirii Sănătăţii din municipiul Chişinău se confruntă şi în prezent cu aceleaşi probleme ca şi ani trecuţi: salarii mici, volume mari de lucru, utilaj medical învechit, migrarea cadrelor, insuficienţa de asistente medicale, starea clădirilor spitalelor etc.

La rândul său, primarul general, Dorin Chirtoacă a remarcat că municipalitatea a alocat în acest an Ramurii Ocrotirii Sănătăţii surse în volum dublu faţă de anul trecut şi că pe an ce trece bugetul Direcţiei Sănătate este în creştere, deşi veniturile municipiului Chişinău în ultimii 3 ani sunt cu 30 la sută mai mici. Edilul a ţint să remarce că aportul municipalităţii este mai substanţial chiar faţă de cel al statului, nemaivorbind de alocările în celelalte unităţi administrative.

 

 

 

 

 

 

 

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău