Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Angajații serviciilor municipale au muncit toată noaptea la curățarea zăpezii pe teritoriul orașului

   1628

Primăria Municipiului Chișinău informează că serviciile municipale din domeniul gospodăresc au intervenit toată noaptea la curățarea zăpezii de pe arterele principale ale orașului, dar și pe străzile secundare, în curțile de bloc, la stațiile de așteptare a transportului public, la trecerile de pietoni și spre instituțiile educaționale. În același timp a fost împrăștiat material antiderapant.

Alături de lucrătorii regiilor, pe teren au gestionat situația pretorii de sector, viceprimarul capitalei, Ilie Ceban și administratorii întreprinderilor municipale.

Se intervine și la această oră, pentru siguranța pietonilor și funcționarea transportului public.

APL Chișinău îndeamnă cetățenii să dea dovadă de prudență la traversarea străzilor, în perioada cu zăpadă și temperaturi scăzute.

Totodată, automobiliștii sunt rugați să nu parcheze mașinile pe marginea străzilor și pe trotuare, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină în timp util.

De asemenea, agenţii economici din Chişinău și gestionarii de imobile sunt chemați să-şi cureţe zăpada de pe teritoriul administrat.  

În caz de înregistrare a situațiilor problematice în contextul condițiilor meteo, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel. (022) 22-22-67 sau (022) 22-26-04.