Soluționarea problemelor urgente enunțate de cetățeni, prin intermediul platformei „EU.chisinau.md"

   2973

Primăria municipiului Chișinău informează că în perioada 13-24 iulie a.c., locuitorii municipiului au raportat 151 de probleme prin intermediul platformei de sesizări „EU.chisinau.md", dintre care 22 au fost soluționate. Chestiunile adresate de cetățeni în perioada de referință se referă la: starea drumurilor, gropi și semne rutiere, construcții neautorizate, parcuri, scuaruri, spații verzi și câini comunitari.

Un raport în acest sens a prezentat în cadrul ședinței operative săptămânale, Adrian Talmaci, secretar interimar al Consiliului municipal Chișinău.

Potrivit raportului, printre problemele soluționate în ultima perioadă enumerăm: executarea lucrărilor de salubrizare, instalarea băncilor noi în curți de blocuri, evacuarea de obiecte (blocuri de beton) care limitau accesul pe spațiul public, întreținerea spațiilor verzi, capturarea și sterilizarea câinilor comunitari etc.

În context, primarul general, Ion Ceban, a calificat drept bună în general, atitudinea responsabililor pentru rezolvarea problemelor enunțate pe platformă, totodată a solicitat mai mult control asupra lucrului efectuat, deoarece s-au atestat cazuri cu răspunsuri eronate: raportate drept soluționate, dar de fapt nu s-a întreprins nimic sau sunt transmise altor instituții pentru rezolvare.   

„Înțeleg că anumite lucruri sunt complicate acum și nu sunt nici resurse financiare suficiente. Totuși, preturile trebuie să țină situația sub control, pentru că oamenii ne vor judeca și tot ei ne vor da apreciere", a declarat edilul.

Amintim că platforma de sesizări electronice „EU.CHISINAU.md" a fost creată pentru intermedierea conexiunii dintre cetățean și autoritățile publice, în vederea soluționării problemelor urgente din oraș.

Astfel, locuitorii capitalei sunt îndemnați să raporteze probleme care necesită soluționare și implicare imediată din partea municipalității, precum: gunoiști stihinice pe spațiul public, arbori care prezintă pericol de cădere, zone de răspândire a ambroziei în oraș, afișe/instalații/obiecte care prezintă un pericol, câinii maidanezi etc.

Totodată precizăm că problemele despre reparația drumurilor, instalarea iluminatului public stradal, construcțiile neautorizate, nu fac parte din categoria celor urgente și pentru acestea nu există soluții rapide. Din contra este necesară o viziune pe termen lung asupra dezvoltării orașului, planificări, cooperare pe mai multe niveluri, precum și alocarea de surse financiare necesare.

În prezent, pe platformă sunt înregistrate cca 2800 cereri, inclusiv 1550 soluționate.