Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a solicitat astăzi sporirea măsurilor de securitate în instituţiile municipale medicale şi de învăţământ. În acest sens, edilul-şef al capitalei s-a pronunţat pentru instalarea camerelor de supraveghere video pe teritoriul acestor instituţii, dar şi pe arterele de circulaţie ale oraşului.
Solicitarea primarului general are legătură cu incidentul din 11 iulie a.c., când pe teritoriul Maternităţii municipale nr. 2 a fost violată o femeie gravidă, de către un necunoscut. Cu referire la acest caz, în cadrul şedinţei operative de azi de la Primărie, şeful poliţiei municipale Silviu Muşuc a informat că organele de anchetă investighează cazul, dosarul fiind administrat de către Comisariatul de Poliţie al sectorului Râşcani. Colonelul de poliţie Silviu Muşuc şi-a exprimat încrederea că forţele de ordine vor reuşi să stabilească infractorul, având în vedere probele de care dispun.
În altă ordine de idei, şeful poliţiei municipale a subliniat că responsabilitatea de asigurare a securităţii pe teritoriul instituţiilor revine administraţiei.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău