Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Stradela Teatrului din municipiul Chișinău va deveni arteră pietonală. O decizie în acest sens a fost aprobată vineri de Consiliul Municipal Chișinău. Proiectul de decizie a fost propus pe agenda de lucru a CMC de către Ruslan Verbițchi, consilier municipal al Platformei „Demnitate și Adevăr". Decizia a fost aprobată cu 39 de voturi, a majorității aleșilor locali prezenți în sală.
Raportorul a menționat că pe stradela Teatrului activează mai mulți agenți economici, astfel că transformarea arterei respective în una pietonală va spori atractivitatea acesteia, atât pentru cetățenii orașului, cât și pentru turiști.
Pentru realizarea proiectului noii străzi pietonale va fi anunțat un concurs public de proiecte, prin care va fi selectat cel mai bun concept. În acest scop, în bugetul pentru anul 2023 urmează a fi prevăzute surse financiare pentru realizarea proiectului de amenajare, iar lucrările de modernizare să înceapă de anul viitor.