Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău anunță că în scopul intensificării măsurilor de prevenire și control al infecției COVID – 19, începând de luni, 14 decembrie, curent, în instituțiile de învățământ se suspendă toate activitățile extrașcolare (cercuri și secții sportive). De asemenea, în perioada 21 – 24 decembrie, orele se vor desfășura la distanță conform Planului-cadru pentru clasele din ciclu primar, gimnazial și liceal.
Prevederile se regăsesc în Hotărârea nr. 29 din 12 decembrie 2020, adoptată de către Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a Municipiului Chișinău.
În context, Comisia reiterează faptul că activitățile educaționale cu prilejul sărbătorilor de iarna în școli și grădinițe se vor organiza cu respectarea distanței sociale, cu prezența doar a profesorilor/educatorilor din clasa/grupa respectivă.
Totodată, în instituțiile de învățământ de tip: centre de excelență, colegii, școli profesionale și universități, se interzice organizarea festivităților cu prilejul sărbătorilor de iarnă.
Primăria municipiului Chișinău reiterează faptul că situația pe teritoriul municipiului prin infecția COVID-19 rămâne în continuare alarmantă, cu o creștere a incidenții cazurilor de îmbolnăviri cu forme grave și foarte grave, fiind menținut gradul de alertă „COD ROȘU”.