Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Suspendarea traficului rutier pe bd. Grigore Vieru

   2740

Primăria Municipiului Chişinău informează despre suspendarea traficului rutier pe bd. Grigore Vieru, pe data de 6 şi 7 octombrie a.c., între orele 9.00 - 21.00, în legătură cu executarea lucrărilor de reparaţie a carosabilului. Ca urmare, se sistează circulaţia şi se interzice staţionarea transportului particular pe str. Cosmonauţilor şi bd. Grigore Vieru,  iar circulaţia transportului public va fi organizată după cum urmează.

Troleibuze:                                                                                                             

Rutele nr. 7, 14, 16, 24 şi 25 - traseul rutelor se scurtează până la bd. Renaşterii Naţionale (Circul).

Ruta nr. 10 se divizează în două părţi: „bd. Moscova - bd. Renaşterii Naţionale (Circul)" şi „str. Mioriţa - bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt".

Autobuze:

Rutele nr. 2, 10, 28, 37, 47, 48 - traseele rutelor se stabilesc pe str. A. Puşkin, str. Ierusalim, bd. Renaşterii Naţionale şi în continuare pe traseele stabilite.

Retur - pe traseele stabilite.

Ruta nr. 5 - traseul rutei se stabileşte pe str. A. Puşkin, str. Ierusalim, bd. Grigore Vieru şi în continuare pe traseul stabilit.

Retur - de la bd. Grigore Vieru pe str. Ierusalim, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni şi în continuare pe traseul stabilit.

Microbuze:

Rutele nr. 105, 107, 110, 111, 116, 127, 129, 148, 155, 162, 175, 180, 188, 190, 192 - traseul rutelor se stabileşte pe str. A. Puşkin, str. Ierusalim, bd. Grigore Vieru şi în continuare pe traseul stabilit.

Retur - de la bd. Grigore Vieru pe str. Ierusalim, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni şi în continuare pe traseele stabilite.

Conducătorii auto care traversează zona sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră amplasată temporar.

Primăria Chişinău mizează pe sprijinul instituţiilor mass-media în vederea informării opiniei publice în timp util, pentru a evita blocajele de trafic, iar cetăţenii să nu fie afectaţi de executarea lucrărilor. 

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău