Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Târguri cu produse autohtone în sectoarele capitalei, în weekend-ul: 18-19 martie 2023

   1803

Primăria municipiului Chișinău informează că în weekend-ul: 18-19 martie 2023, în sectoarele capitalei vor fi desfășurate diverse iarmaroace cu produse și mărfuri autohtone. Acțiunile au drept scop susținerea producătorilor autohtoni și asigurarea locuitorilor capitalei cu mărfuri agricole de sezon.

În sectorul Buiucani, pe teritoriul adiacent edificiului „Kentford”, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 202, pe 18 martie, va avea loc târgul „EcoLocal”, cu produse alimentare și nealimentare autohtone ecologice, organizat de Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali. De asemenea, în perioada 18-19.03.2022, în Parcul „Alunelul”, Calea Ieșilor, 11/4, va avea loc târgul producătorilor autohtoni „Cămara Fest”.

În sectorul Râșcani, pe bd. Moscova, 21, vis-a-vis de str. M. Basarab, 3, va avea loc târgul cu fructe, legume și produse apicole.

De asemenea, în perioada 13 martie – 16 aprilie 2023, în Piața Marii Adunări Naționale activează „Târgul de Primăvară”.