Teatrul de Vară din Parcul „Valea Morilor” va fi reabilitat

   1532

 

Primăria municipiului Chișinău informează că Teatrul de Vară din Parcul „Valea Morilor” va fi reabilitat.

Lucrările de reparație a spațiului concertistic au început în zona amfiteatrului. Intervenția curentă se referă la demontarea rândurilor de bănci, care au fost deteriorate de timp.

Conform schiței de proiect, ulterior vor fi reparați sau instalați pilonii din beton armat și montate scaune noi. Suplimentar vor fi amenajate încă două rânduri de scaune. Astfel, capacitatea Teatrului de Vară din Chișinău va fi de cca 7000 de locuri, ceea ce va reconfirma statutul de cel mai mare teatru în aer liber din Europa.

În context, Primarul General, Ion Ceban, a menționat că municipalitatea va identifica surse financiare și pentru reparația scenei Teatrului de Vară din Parcul „Valea Morilor”.