Teatrul Național Satiricus „Ion Luca Caragiale” a participat la Festivalul de Teatru Republica Moldova – România, cu genericul „Unire prin Cultură”

   1663

Primăria Municipiului Chișinău informează că în perioada 10 - 15 mai 2022, Teatrul National Satiricus „Ion Luca Caragiale" a participat la Festivalul de Teatru Republica Moldova - România, cu genericul „Unire prin Cultură". Festivalul reprezintă un proiect materializat prin săptămâna teatrului hunedorean la Chișinău și Zilele Teatrului Moldovenesc la Deva.

Teatrul Național Satiricus din Chișinău a reușit să se ridice, din nou, la nivelul așteptărilor cu care a fost deja obișnuit publicul de la Deva.

A fost teatru, a fost coregrafie, a fost light-design, sound-design, a fost prezent în scenă contemporanul, prin mijloace artistice vii de reprezentare scenică, textualitate care abordează teme din viața cotidiană, încununate prin viziuni regizorale remarcabile. Textele bune au contribuit pe măsură la succesul festivalului. A fost calitate și măiestrie artistică apreciate înalt de publicul din sală!

În cadrul evenimentelor culturale și a reprezentațiilor teatrale au participat: viceprimarul municipiului Chișinău, doamna Angela Cutasevici și șefa Direcției Cultură, doamna Valentina Volontir.