Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria Municipiului Chișinău informează că în sezonul estival 2023 la taberele de odihnă din subordinea municipalității s-au odihnit cca 10 mii de elevi, inclusiv 2500 de copii au beneficiat de bilete gratuite. Sursele financiare alocate pentru buna organizare a activității taberelor constituie peste 33 milioane de lei, ceea ce reprezintă cu 2,8 milioane mai mult față de anul 2022.
Oferta educațională pentru elevi în vara anului 2023 a fost organizată sub formă de tabere cu sejur de zi, în baza instituțiilor de învățământ primar și secundar, ciclul I și II; tabere constante; tabere sportive în afara orașului; tabăra ecologică în baza Centrului de Orășenesc al Tinerilor Naturalisți (COTN); oferta instituțiilor extrașcolare; oferta taberelor de artă în baza școlilor de artă, subdiviziuni ale Direcției Cultură; oferta taberelor tematice în baza centrelor comunitare pentru copii și adolescenți, subdiviziuni ale (DGPDC); oferta taberelor tematice „Provocarea Verii-2023” în cadrul Bibliotecii Municipale „B.P. Hașdeu” și filialele acesteia.