Condiții mai bune de activitate pentru beneficiarii Centrului de creație tehnică pentru copii și adolescenți „Politehnic”
Un grup de 16 persoane au depus joi jurământul pentru acordarea sau redobândirea cetățeniei Republicii Moldova la Primăria Chișinău.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența viceprimarului Irina Gutnic și a reprezentanților administrației publice locale.
Persoanele care au obținut cetățenia statului nostru domiciliază în municipiul Chișinău și sunt originare din Ucraina, Federația Rusă, Belarus, Kazahstan, Azerbaidjan, Turcia și Siria. Totodată, 2 persoane au redobândit cetățenia Republicii Moldova.
Viceprimarul Irina Gutnic i-a felicitat pe cei prezenți cu ocazia dobândirii cetățeniei statului nostru și i-a îndemnat să respecte Constituția și celelalte legi ale Republicii Moldova și să contribuie la prosperarea țării.
E de menționat că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru a obţine sau a redobândi cetăţenia Republicii Moldova, solicitanţii trebuie să susţină un examen de cunoaştere a limbii și a istoriei statului, precum şi a legislaţiei naţionale. O comisie specială guvernamentală examinează dosarul, după care este emis decretul Preşedintelui Republicii Moldova. Ulterior, solicitanţii depun jurământul în faţa Primarului General al municipiului sau a preşedintelui de raion.