Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Viceprimarul Igor Lupulciuc a primit în audienţă un grup de veterani, revoltaţi de sistarea apei calde în oraş

   2538

Viceprimarul municipiului Chişinău Igor Lupulciuc a primit în audienţă un grup de veterani, revoltaţi de sistarea apei calde în oraş şi de o eventuală majorare a tarifului la căldură. Solicitanţii au reprezentat Consiliul municipal al veteranilor de război şi al muncii. Întâlnirea neplanificată a avut loc în Sala de şedinţe a Primăriei Chişinău.

         Veteranii au adresat viceprimarului mai multe întrebări în legătură cu o eventuală  majorare a tarifului  la energia termică. Ei au afirmat că aceasta ar  depăşi posibilităţile financiare ale pensionarilor, ei făcând cu greu faţă celui existent de 233 lei pentru o gigacalorie.   Viceprimarul Igor Lupulciuc a explicat celor prezenţi că disensiunile de moment ce s-au iscat între administraţia publică locală şi conducerea SA "Termocom"  sunt din cauza anulării de către Consiliul municipal Chişinău a tarifului precedent de 540 de lei pentru o gigacalorie. Hotărârea Consiliului municipal este una legală, care are drept scop elaborarea şi aprobarea în condiţii de totală transparenţă a unui tarif real.

 Căt priveşte sistarea livrării apei calde  în oraş de către SA "Termocom", viceprimarul  a calificat-o drept  abuzivă şi fără temei juridic.  Igor Lupulciuc a mai spus că administraţia publică locală caută soluţii optime pentru a menţine situaţia sub control şi a nu admite agravarea ei în continuare. Una dintre acestea, a specificat viceprimarul, ar fi  conlucrarea consilierilor cu  Guvernul republicii în vederea depăşirii contradicţiilor dintre Consiliul municipal Chişinău  şi conducerea SA "Termocom" în elaborarea unui tarif acceptabil pentru orăşeni.

Anterior, într-o conferinţă de presă, consilieri municipali au declarat că nu vor ceda în faţa presiunilor SA "Termocom" de a reveni la tariful abrogat de 540 de lei pentru o gigacalorie pentru că administraţia municipiului nu dispune de sursele financiare necesare pentru acoperirea diferenţei de tarif de 307 lei pentru o gigacalorie, aşa cum prevedea decizia din ianuarie 2007.

   

           Direcţia Relaţii Publice a                                    13.12.2007

              Primăriei mun. Chişinău