Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Vizită la Azilul de bătrâni şi invalizi

   11802

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a vizitat astăzi Azilul Republican de bătrâni şi invalizi din cartierul Telecentru, pentru a le felicita pe doamnele care sunt plasate în această instituţie cu prilejul Zilei de 8 Martie. 
Primarul capitalei le-a dăruit câte o floare tuturor femeilor stabilite în azil. De 8 Martie, Primăria Chişinău a organizat o masă de sărbătoare pentru persoanele de la Azilul Republican de bătrâni şi invalizi. 
Cei peste 100 de vârstnici care beneficiază de serviciile oferite de azil l-au primit pe edilul capitalei cu mult drag, primarul de Chişinău purtând o discuţie amicală cu locuitorii Azilului. „Îmi doresc din tot sufletul ca fiecare femeie, fiecare persoană din azil să trăiască în sănătate, pace şi în respect faţă de ceilalţi. Consider că cel mai important lucru din viaţa noastră este ca în urma activităţilor de zi cu zi să putem oferi tuturor femeilor cel mai frumos şi mai bun”, a menţionat Dorin Chirtoacă. 
În Azilul Republican pentru bătrâni şi invalizi sunt cazate temporar sau permanent persoane fără susţinători legali. Instituţia oferă servicii de întreţinere completă, asistenţă medicală şi socială. 
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău