Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Vizita primarului de Tbilisi, Gigi Ugulava, la Chişinău

   2472

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, s-a întâlnit astăzi, 11 iulie 2013, cu primarul municipiului Tbilisi, Gigi Ugulava, aflat într-o vizită oficială în Republica Moldova.

La iniţiativa edilului-şef al Chişinăului, primarii celor două capitale, a Republicii Moldova şi Georgiei, au inspectat cele mai importante obiective realizate în ultima perioadă în municipiul Chişinău, dar şi şantierele aflate în construcţie. 

Iniţial, Dorin Chirtoacă i-a prezentat primarului de Tbilisi Parcul „Valea Morilor", proiect realizat de Primăria Chişinău în anul 2011. Gigi Ugulava a remarcat importanţa şi dimensiunea unui asemenea proiect, exprimându-şi încrederea că zona a devenit una de preferinţă pentru orăşeni.

După care cei doi primari s-au deplasat pe unele străzi reconstruite anul trecut de municipalitate, şi anume Mihai Viteazul, Petricani, Vadul lui Vodă, dar şi pe şantierele de pe stăzile A. Russo şi str. Al. Diordiţă, unde se desfăşoară lucrările de amenajare a zonei pietonale.

În context, primarul de Chişinău a menţionat că i-a propus primarului de Tbilisi să facă o vizită comună prin oraş, pentru a-i împărtăşi reuşitele, dar şi a-l informa despre problemele şi proiectele iniţiate de administraţia capitalei Republicii Moldova.

La rândul său, Gigi Ugulava a remarcat că în Chişinău, la fel ca şi în Tbilisi, au fost lansate mai multe proiecte de reabilitare a zonei istorice, afirmând că astfel administraţiile celor două oraşe vor să crească confortul locuitorilor, dar şi să atragă mai mulţi turişti. „Este o concurenţă sănătoasă. Iar comunicarea permanentă dintre primarii de capitale oferă posibilitatea de a împărtăşi cele mai reuşite proiecte implementate acasă", a subliniat primarul municipiului Tbilisi, opinând că acest lucru se va reflecta şi în relaţiile dintre Republica Moldova şi Georgia, ţări care şi-au declarat drept scop integrarea în Uniunea Europeană.  

De asemenea, Dorin Chirtoacă a spus că viziunile proeuropene ale celor doi primari sunt stări care vin din suflet şi că vor fi depuse eforturi susţinute, pentru ca visul european să devină o realitate, atât pentru Republica Moldova, cât şi pentru Georgia.

Chişinău şi Tbilisi sunt oraşe înfrăţite, începând cu anul 2011.

 

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău