Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Vizite de lucru în cadrul instituţiilor de învăţământ preuniversitar din capitală

   2680

Primarul general interimar al municipiului Chișinău, Silvia Radu, împreună cu viceprimarul Ruslan Codreanu, au vizitat astăzi 2 instituții de învățământ din capitală -  Liceul cu studiere în limba rusă „Dimitrie Cantemir" și, respectiv, Liceul teoretic experimental „Waldorf".

În cadrul vizitei la instituția de învățământ „Dimitrie Cantemir" din sectorul Botanica, unde studiază peste 800 de elevi, edilul-șef a vizitat sălile de studii și cantina, după care a avut o discuție cu profesorii din cadrul liceului. Silvia Radu le-a vorbit cadrelor didactice despre reformele inițiate de municipalitate în sfera educației, despre remunerarea muncii profesorilor, despre oportunitățile de implicare a instituțiilor de învățământ în proiecte ce prevăd îmbunătățirea condițiilor de activitate în şcoli. Totodată, primarul general interimar a ținut să aprecieze munca plină de abnegație a profesorilor și rolul acestora în educarea tinerei generații.

De cealaltă parte, cadrele didactice au ținut să împărtășească cu edilul-șef problemele cu care se confruntă în prezent şi anume diminuarea prestigiului muncii de pedagog, despre remunerarea muncii și asigurarea cu spațiu locativ a specialiștilor calificați etc.

În Liceul „Waldorf", primarul general a trecut prin sălile de clasă, unde a discutat cu elevii și cu profesorii. Instituția dată se confruntă cu problema insuficienței spațiilor pentru studii, în condițiile când într-o singură clădire sunt amplasate și grădinița și liceul, iar cererea pentru a învăță în această instituție este în continuă creștere. Silvia Radu şi Ruslan Codreanu împreună cu administrația școlii au analizat mai multe posibilități vizavi de rezolvarea problemei privind extinderea sediului instituției, urmând ca reprezentanții autorităților administrației publice locale să propună soluții de rezolvare.