Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Voluntarii Centrului Municipal de Tineret împart măști în centrul capitalei de Ziua Independenței R.M.

   2389

Primăria municipiului informează că, în centrul capitalei, unde se desfășoară manifestările festive dedicate Sărbătorii Naționale Ziua Independenței Republicii Moldova, echipa de voluntari din cadrul Centrului Municipal de Tineret împarte gratuit măști de protecție oamenilor care participă la eveniment.

Pentru această zi au fost repartizate circa 15 mii de măști. 

De menționat că toate punctele de vaccinare din municipiu activează cu program deplin, inclusiv astăzi, 27 august 2021, unde au fost amplasate și punctele mobile de vaccinare (troleibuz și autobuz), acestea se vor afla în sectorul Centru al capitalei. 

Troleibuzul este amplasat în Piața Marii Adunări Naționale intersecție cu str. A. Pușkin, iar autobuzul se află pe strada pietonală E. Doga.

Punctele de vaccinare vor activa până la sfârșitul lunii august, cu programul de activitate: 10:00 – 18:00.