Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
În perioada 19-21 mai, la Chişinău, se desfăşoară Zilele Literaturii Române, ediţia I.
Astăzi, 20 mai, la ora 17.00, va continua ciclul de lecturi cu participarea scriitorilor Dan Lungu şi Doina Ruşti, care vor vorbi despre eliberare, revoltă, nostalgie. Despre „Literatura română în tranziţie. Teme şi tendinţe”, vor discuta Constantin Cheianu, Iulian Ciocan şi Dan Lungu, la fel toţi doritorii.
În cea de-a treia zi a evenimentului cultural, la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie şi Filosofie la ora 11.00 va începe conferinţa „Eugen Negrici – Literatura română în comunism”. La ora 15.00, pe Aleea Clasicilor vor avea loc „Lecturi urbane”. La ora 19.00, se va vorbi despre poezia tânără din Republica Moldova şi România. În aceeaşi seară va avea loc şi prezentarea cărţilor „Noua poezie basarabeană” (editura ICR) şi „Noua poezie din România” (editura „Cartier”).
Vineri, 21 mai, ora 21.00, în cadrul Zilelor Literaturii Române la Chişinău, ed. I, Formaţia “Trigon” va susţine un concert la Teatrul municipal „Satiricus - Ion Luca Caragiale”. Intrarea este liberă.
Organizatorii Zilelor Literaturii Române la Chişinău sunt Primăria mun. Chişinău, Institutul Cultural Român, Centrul Naţional al Cărţii, , Editura “Cartier”, Revista “Punkt”.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria municipiului Chişinău
Afiş Zilele Literaturii Române
Afiş Concert Formaţia "Trigon"