Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” - la 195 de ani de tradiție și excelență medicală
Primăria Municipiului Chișinău informează că sâmbătă și duminică (05-06 octombrie 2024), în Piața Marii Adunării Naționale se va desfășura Ziua Națională a Vinului, ediția a XXIII-a.
Festivalul Vinului a devenit cel mai reprezentativ eveniment al sectorului vitivinicol din Republica Moldova, de la lansare și este desfășurat în scopul promovării produsului mândriei naționale – Vinul Moldovei.
În acest an, frumoasa tradiție de promovare a vinului va continua cu un șir de activități cognitiv-culturale orientate spre educarea și susținerea unui consum sănătos și moderat de vin.
Totodată, evenimentul a devenit o tradiție anuală, apreciată de amatorii de vinuri bune este și o ocazie de promovare a țării în rândul turiștilor.
Evenimentele de profil vor fi desfășurate în centrul Chișinăului, Piața Marii Adunări Naționale, în perimetrul străzilor Maria Cebotari și Mihai Eminescu, precum și pe străzile adiacente: 31 August 1989 și Columna.
În contextul Sărbătorii Ziua Vinului, în centrul urbei vor fi desfășurate expoziții, târguri și activități de comerț cu produse alimentare. Astfel, în Scuarul Catedralei Nașterea Domnului va fi Târgul de vânzare a articolelor meșteșugărești și de artizanat ale A.O. „Uniunea Meșterilor Populari din Moldova”, dar și Târgul de vânzare a produselor apicole.
Totodată, pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, tronsonul cuprins între str. A. Pușkin și str. Maria Cebotari vor fi desfășurate activități de comerț, cu produse alimentare: băuturi răcoritoare și fierbinți, produse „street food”, catering, cu pregătirea bucatelor tradiționale la fața locului, vin, înghețată, produse de patiserie și cofetărie fără cremă etc.
Evenimentul este organizat de către Oficiul Național al Viei și Vinului, SC „Media Show Group” S.R.L., în colaborare cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.