(Video) Inaugurarea unui bloc nou de studii al Liceului Teoretic „Hyperion” din or. Durlești

   1667

Primăria Municipiului Chișinău informează că joi a fost inaugurat un nou bloc pentru studii la Liceul Teoretic „Hyperion” din orașul Durlești.

Acesta are 3 etaje și include 6 săli de clasă, sală de sport cu vestiare și grupuri sanitare, dar și două ateliere pentru organizarea orelor de educație tehnologică.

Deschiderea noului bloc va permite desfășurarea procesului educațional într-un singur schimb.

Prezent la eveniment, Primarul General, Ion Ceban, a menționat că blocul de studii nou inaugurat, cu condiții pentru educație conform rigorilor europene, reprezintă un model de spațiu educațional pentru orașul Durlești, pentru municipiul Chișinău, dar și pentru întreaga republică. „Copiii trebuie să aibă condiții bune în instituțiile de învățământ, atât sub aspect de infrastructură sportivă, cât și pe cea educațională, pentru dezvoltarea multilaterală, iar municipalitatea va continua să investească în copii, deci în viitor”, a mai spus edilul.

Construcția blocului a început în noiembrie 2021. Costul proiectului este de circa 13 milioane de lei, dintre care 8,5 milioane au fost alocați din sursele bugetului municipal, iar restul din bugetul or. Durlești.

La Liceul Teoretic „Hyperion” din Durlești își fac studiile peste 1600 de elevi, distribuiți în 51 de clase, care sunt îndrumați de 87 de cadre didactice.