Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
a) paşaportul, buletinul de identitate sau adeverinţa de naştere (copie);
b) certificatul de căsătorie (copie);
c) certificatul despre componenţa familiei;
d) certificatul privind stabilirea compensaţiei la locul de trai precedent (în cazul schimbării locului de trai);
e) certificatul privind suprafaţa locuinţei (casei) şi/sau tipul de încălzire şi alte servicii de care beneficiază solicitantul, eliberat de întreprinderea municipală de gestionare a fondului locativ sau de primărie, de cooperativele pentru construcţii de locuinţe, asociaţiile de locatari ai apartamentelor privatizate, de întreprinderile ce au la balanţă fond locativ şi cămine;
f) copia facturii despre plata serviciilor comunale pe ultima lună până la depunerea cererii;
g) extrasul din contul personal sau cartea de imobil;
h) certificatul despre salariu, eliberat de la locul de muncă;
j) alte documente ce confirmă necesitatea acordării ajutorului social şi statutul de familie defavorizată social.
Cererea privind acordarea ajutoarelor sociale pentru plata serviciilor comunale se depune la Direcţia generala locativ-comunală şi amenajare (Întreprinderile de gestionare a fondului locativ) şi Primăriile oraşelor, satelor (comunelor) din componenţa municipiului Chişinău.
Solicitantul poartă răspundere pentru corectitudinea şi veridicitatea datelor incluse în cerere.