Potențialul turistic al Primăriei Chișinău prezentat la Expoziția Internațională de Turism de la Varșovia
Primăria Municipiului Chișinău informează că SA „Apă-Canal Chișinău” va intensifica controalele la agenții economici care admit deversări de ape uzate în sistemul public de canalizare, cu depăşirea concentrațiilor maximal admisibile de poluanţi. Aceştia riscă să le fie sistată livrarea apei potabile și/sau recepţionarea apelor uzate. În contextul înregistrării temperaturilor caniculare, Furnizorul de apă va intensifica controalele către agenții economici.
Acţiunile de control, inopinate sau planificate, vor fi desfășurate non-stop, inclusiv în zilele de odihnă. Mai mult, va fi majorat la necesitate numărul echipelor care efectuează aceste controale.
Vor fi verificați în primul rând agenții economici care deversează ape uzate cu concentraţii majorate de poluanţi.
Pe 17 iulie 2024 a fost identificat un agent economic cu risc sporit de poluare a mediului înconjurător, cât și cu impact negativ asupra funcționării sistemului public de canalizare. Drept rezultat, acesta a fost debranșat de la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare.
Agentul economic vizat a fost informat în repetate rânduri, pentru a se conforma cadrului normativ în vigoare și procedurilor legale de deversare a apelor uzate supraîncărcate. Prin urmare, furnizorul serviciului de apă și canalizare se disociază de orice eventuale riscuri ce pot afecta activitatea acesteia, ca urmare a celor constate.
Totodată, materialele acumulate vor fi transmise inclusiv către Agenția de Mediu, conform competenței.
Informăm că agenții economici din mun. Chișinău, care continuă să deverseze în sistemul public de canalizare ape uzate poluate, sunt permanent în vizorul Furnizorului de apă.
De rând cu somarea prin prescripții, prin care sunt avertizaţi despre ilegalitatea deversării apelor uzate cu depăşiri majore a concentrațiilor maximal admisibile de poluanţi în sistemele publice de canalizare, aceştia riscă să le fie sistată livrarea apei potabile și/sau recepţionarea apelor uzate.
De menționat că, în premieră, în ultimii 5 ani, în capitală nu se resimte mirosul neplăcut emanat de la Stația de Epurare din municipiul Chișinău.
Totul a fost posibil datorită monitorizării zilnice și stricte, în baza controalelor din teritoriu a agenților economici din diverse domenii de activitate: vinicol, prelucrării laptelui, peștelui, cărnii, produselor alcoolice etc.
S.A. ,,Apă-Canal Chișinău” depune eforturi considerabile pentru a preveni răspândirea mirosului neplăcut, precum și pentru funcționarea la parametri stabili a Stației de Epurare din municipiul Chișinău.