Primăria Municipiului Chișinău informează că pe data de 27 octombrie 2023, ora 10:00, în Sala de ședințe a Preturii sectorului Centru, str. Bulgară, 43, va avea loc licitația funciară cu strigare privind vânzarea-cumpărarea terenurilor din intravilanul municipiului.
La concurs sunt expuse spre vânzare-cumpărare 20 de terenuri cu diverse destinații: obiecte compatibile cu zonele R2, R3, Re, C1, C7, precum și spații pentru deținătorii de terenuri adiacente.
Loturile prevăzute pentru licitație au suprafețe cuprinse între 0,03 ha și 0,5 ha, iar prețul inițial variază de la 500 000 lei până la 3 500 000 lei.
De asemenea, la concurs sunt expuse 2 loturi pentru darea în locațiune. Destinația terenurilor respective este pentru parcări auto și pentru amenajări provizorii.
La licitație pot participa persoane fizice și juridice din Republica Moldova, dar și investitori străini. Persoanele interesate urmează să prezinte, nu mai târziu de 24 de ore până la desfășurarea licitației, organizatorului - Agenția „Capitalimobil” SRL, str. Armenească, 43, următoarele acte:
- cererea în forma stabilită;
- extras din Registrul de Stat al persoanelor juridice și al întreprinzătorilor individuali (pentru persoanele juridice);
- procura (în cazul participării prin reprezentant);
- copia actului de identitate;
- documentul bancar ce confirmă achitarea acontului în mărime de 10 la sută din prețul inițial și a taxei de participare.
Fișiere