Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău informează că circulația motocicletelor pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt este restricționată.
Astfel, la un șir de intersecții care traversează bulevardul central al capitalei a fost reinstalat indicatorul rutier 3.5.1 (circulație interzisă motocicletelor), iar până la sfârșitul săptămânii curente, semnele rutiere vor fi amenajate la toate intersecțiile cu bd. Ștefan cel Mare și Sfânt.
Măsura a fost aplicată de Direcția generală transport public și că de comunicație, în baza unei prescripții a Serviciului Sistematizare a Circulației Rutiere a Direcției de Poliție a Municipiului Chișinău, privind asigurarea securității la trafic. Argumentarea deciziei are drept temei demersurile din partea locatarilor de pe bulevardul nominalizat, pentru poluare fonică și a conducătorilor auto, care au menționat încălcarea de către motocicliști a regulilor circulației rutiere.
Indicatorul respectiv pe artera principală a capitalei a fost demontat în anul 2017, însă e de menționat că pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt niciodată nu a fost permisă circulația motocicletelor.