Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău informează că Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi" desfășoară activități în vederea combaterii căpușelor și a altor dăunători de pe teritoriul parcurilor din capitală. Pe parcursul săptămânii trecute, serviciile municipale de profil au prelucrat chimic spațiile verzi aflate în gestiune pe o suprafață de circa 53 ha.
Astfel, s-a intervenit mecanizat contra dăunătorilor pe teritoriile parcurilor: „Valea Morilor", „Valea Trandafirilor", „Râșcani", „La Izvor", Grădina Publică .„Ștefan cel Mare și Sfânt", Parcul Catedralei Mitropolitane, Scuarul „Trifan Baltă", str. Ginta Latină, bd. Mircea cel Bătrân, str. Mircești.
Lucrările de acest gen sunt desfășurate pe parcursul întregii perioade calde a anului, din martie-aprilie, până în octombrie, în zonele verzi ale capitalei (unde se plimbă oamenii cu animalele de companie).
De asemenea, în perioada de referință serviciile municipale de profi au combătut ambrozia pe o suprafață de 450 m² în sectoarele Râșcani și Buiucani.
În paralel, muncitorii de la spații verzi sunt implicați în vederea identificării noilor focare de ambrozie în toate sectoarele orașului, unde se va interveni, la necesitate pentru combaterea plantei, cu erbicide sau cu mocositoarele.