Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Depunerea cererilor pentru obținerea dreptului de participare în cadrul expoziției cu vânzare

   2157

Primăria municipiului Chișinău informează că solicitanții de a comercializa mărfuri de artizanat, articole meșteșugărești și suvenire pe strada pietonală Eugen Doga, precum și pe aleea pietonală din str. Columna, în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului", urmează să depună cereri pentru obținerea avizelor în vederea participării în cadrul expozițiilor cu vânzare.

Reieșind din interesul sporit al artiștilor plastici și meșteșugarilor doritori de a participa la expoziția cu vânzare enunțată, precum și în vederea eficientizării și asigurării transparenței, APL Chișinău a stabilit un mecanism de depunere a portofoliilor (dosarelor).   

Astfel, pentru obținerea avizului, artiștii plastici și meșteșugarii urmează să depună cererile în adresa Direcției Cultură a Consiliului municipal Chișinău, str. București, 68, etaj 6, bir. 601. Telefon: (022) 23-46-15. Program în zilele de luni, în intervalul orelor: 14:00-17:00 și în zilele de joi, între orele 09:00-12:00.

Portofoliul solicitantului va include următoarele acte:

1.     Cererea (conform modelului anexat

2.     Copia buletinului de identitate

3.     Copia diplomelor de studii

4.     Copia certificatelor/mențiunilor obținute în cadrul diferitor expoziții/concursuri.

5.     Imagini digitale (fotografii clare) în format JPG color, ale tuturor lucrărilor/articolelor care urmează a fi expuse.

6.     În caz de imposibilitate de participare a autorilor la expoziție, se va prezenta Declarația de delegare a dreptului de realizare a lucrărilor unor persoane terțe, cu indicarea datelor de identitate ale acestora (nume, prenume).

7.     Lista lucrărilor/articolelor care urmează a fi expuse.