Derularea proiectului de amenajare a scuarului Mezon, sectorul Râșcani

   3703

Primăria municipiului Chișinău informează că proiectul de amenajare a scuarului Mezon din bd. Moscova, 21, sectorul Râșcani, se află la etapa de finalizare.    

Inițiativa constă în reabilitarea spațiilor verzi și a aleilor pietonale, instalarea iluminatului public și a mobilierului urban. De asemenea, în zonă este prevăzut loc de joacă pentru copii și un teren de fitness.

La data curentă, lucrările privind amenajarea spațiului public de referință sunt realizate în volum de 90%, fiind amenajate în landșaft zonele verzi; cele 4 alei pietonale au fost pavate (pe o suprafață de cca 4000 metri pătrați), iluminatul public pietonal este funcțional, sunt amplasate bănci și coșuri de gunoi. De asemenea sunt instalate terenul de joacă pentru copii și respectiv, cel de sport (fitness).

În prezent, în scuarul Mezon se fac ultimele retușuri vizavi de amenajarea spațiului public.

E de menționat că în anul 2019, pentru realizarea proiectelor de amenajare a spațiilor publice din sectoarele capitalei au fost prevăzuți câte 5 milioane de lei per sector, iar majoritatea lucrărilor au fost deja realizate.