Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Dezvoltarea localităților suburbane este pe agenda municipalității

   767

Primarul General, Ion Ceban, a efectuat joi o vizită de lucru în orașul Cricova, localitate din componența Municipiului Chișinău. Edilul a fost însoțit de responsabilii din cadrul subdiviziunilor municipale de profil pe domeniul transport, edilitate, sănătate și asistență socială. 

În cadrul vizitei pe teren, administrația capitalei și reprezentanții administrației din Cricova au discutat despre stadiul proiectelor de dezvoltare a localității suburbane realizate cu suportul bugetului municipal. De asemenea, părțile au trecut în revistă  necesitățile și obiectivele investiționale aflate pe agenda localității, care pot fi implementate de comun acord, în perioada imediat următoare.

„Un subiect aparte de discuție a fost cel legat de blocajul din partea Ministerului Finanțelor pentru finanțarea suburbiilor. Sperăm că în cel mai scurt timp, Guvernul va accepta soluțiile oferite de Primăria Chișinău pentru a relua transferurile din bugetul municipal pentru localitățile suburbane”, a declarat edilul capitalei.

Potrivit lui Ion Ceban, la solicitarea administrației și a locuitorilor din orașul Cricova, responsabilii întreprinderilor municipale de profil, examinează inițiativa de lansare a unei noi rute de transport public din Chișinău spre Cricova, prin sectorul Râșcani.

E de menționat că, în ultimii ani, Primăria Municipiului Chișinău și Primăria orașului Cricova au implementat mai multe proiecte în beneficiul locuitorilor din suburbie. Printre acestea se numără construcția rețelelor de canalizare și a stației de epurare a apelor uzate, extinderea iluminatului public stradal, îmbunătățirea infrastructurii educaționale, reparația capitală a Centrului de Sănătate. Cifra investițiilor municipale directe realizate în orașul Cricova este de circa 17 milioane de lei.