Târguri cu produse autohtone în sectoarele capitalei, în weekendul: 09 - 10 noiembrie 2024
Primăria municipiului Chișinău informează că pe parcursul nopții trecute, serviciile municipale de întreținere a drumurilor și cele ale Regiei locativ-comunale și amenajare au activat în regim sporit la combaterea poleiului.
Traficul rutier pe străzile municipiului se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar transportul public circulă conform programului corespunzător unei zile de lucru, la linie fiind emise 322 troleibuze şi 108 autobuze.
Astfel, Regia locativ-comunală și amenajare a intervenit mecanizat de la ora 01:00, cu 28 de utilaje cu sărărițe, fiind împrăștiat 85 tone de antiderapant. De asemenea, de la ora 05:00, au fost mobilizați 415 muncitori, pentru combaterea poleiului în staţiile de aşteptare, la trecerile de pietoni și trotuare. Pe parcursul zilei se va interveni prioritar în curțile de blocuri.
Totodată, angajaţii Regiei „Exdrupo" au intervenit de la ora 20:00 pentru prevenirea formării poleiului cu 42 de autospeciale, fiind împrăștiat 503 tone de material antiderapant și 30 tone de sare curată. De asemenea, drumarii vor continua monitorizarea străzilor principale și secundare unde circulă transportul public, inclusiv pe căile de acces spre suburbii. pentru prevenirea formării poleiului
La rândul său, Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi" a intervenit pe parcursul nopții în parcuri și pe alei, pentru combaterea poleiului, cu 5 unități mecanizate și 29 de muncitori.
Primăria municipiului Chişinău îndeamnă gestionarii/proprietarii de imobile să-şi deszăpezească teritoriile adiacente spaţiilor pe care le administrează.