Potențialul turistic al Primăriei Chișinău prezentat la Expoziția Internațională de Turism de la Varșovia
Întreprinderile Municipale de Gestionare a Fondului Locativ, Asociaţia de Gospodărire a Spaţiilor Verzi şi Î.M. Regia „Autosalubritate” angajează muncitori pentru întreţinerea spaţiilor verzi, măturători şi hamali.
Deşi salariul măturătorilor a fost majorat semnificativ, de la 500 până la 1500-2000 lei, la Întreprinderile Municipale de Gestionare a Fondului Locativ sunt peste 400 de locuri vacante. „În fiecare sector al oraşului există o criză de astfel de muncitori. În ultima perioadă s-au angajat aproximativ 50 de persoane, dar în acelaşi timp 40 au plecat. În unele ÎMGFL, din necesarul de 100 de muncitori, sunt angajaţi doar 20”, a informat Dionisie Boaghie, şeful Direcţiei Generale Locativ-comunale şi Amenajare.
Pentru ca oraşul să nu rămână nesalubrizat, Întreprinderile Municipale de Gestionare a Fondului Locativ organizează echipe de câte cinci – şapte muncitori formate din măturătorii existenţi, care curăţă teritoriile.
Eliferie Haruţă, şeful Asociaţiei de Gospodărire a Spaţiilor Verzi a comunicat că raportat la suprafaţa care trebuie îngrijită, de 3600 ha, numărul de muncitori ar trebui suplimentat semnificativ. Unui muncitor, conform normei, îi revine 0,9 ha. În prezent la Asociaţie muncesc 450 de lucrători. „Majoritatea muncitorilor sunt din afara Chişinăului şi sunt aduşi de la 30-40 km”. Eliferie Haruţă a mai spus că Asociaţia de Gospodărire a Spaţiilor Verzi este deschisă în special pentru locuitorii oraşului Chişinău care ar vrea să muncească la amenajarea teritoriului.
Şi Î.M. “Autosalubritate” angajează muncitori. Este vorba de aproximativ 15 locuri vacante de hamali. Salariul propus unui hamal este de peste 3000 de lei. „Lucrul efectuat este unul specific şi din acest motiv una din condiţiile de angajare este vârsta de până la 45 de ani şi starea de sănătate foarte bună”, a spus Tudor Maniv, şeful Î.M. “Autosalubritate”.
Persoanele interesate pot apela următoarele numere de telefon: 22 11 90, 74 68 42, 74 06 47, 24 34 28.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău