Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Primăria Chișinău a oferit diplome de onoare sportivilor care au obținut rezultate remarcabile la campionatele internaționale

   1349

Primarul general, Ion Ceban, a oferit joi diplome de onoare unui grup de sportivi din municipiul Chișinău și antrenorilor lor, pentru rezultate remarcabile la competițiile internaționale desfășurate recent.    

Denis Vieru, membru al Lotului Național Olimpic de Judo, Maestru Emerit al Sportului, este Top 1 în raiting-ul mondial, la categoria de greutate 66 kg.

Sportivul este calificat la nivel mondial Judoka cu cea mai bună tehnică, impresionând o lume întreagă cu evoluțiile sale. Tânărul se pregăteşte pentru Jocurile Olimpice de la Paris din 2024. Acesta este antrenat de Valeriu Duminică - antrenor principal al Lotului Național.

Marin Robu, elev al Școlii Sportive Specializate de Haltere, a ocupat locul I la Campionatul European de Haltere din or. Durres (Albania) 15 - 25 octombrie 2022, la categoria de greutate 81 kg. Sportivul este antrenat de Sergiu Crețu, Antrenor Emerit al Republicii Moldova.

Larisa Marinenkova a ocupat locul II la Campionatul European Open de Para Powerlifting, din or. Tbilisi, Georgia, 22-30 septembrie 2022. Sportul practicat - Para Powerlifting, probă destinată persoanelor cu dizabilități locomotorii.

Antrenor - Dumitru Prodan, Antrenor Emerit al Republicii Moldova.

Edilul capitalei a felicitat sportivii și antrenorii pentru munca depusă și pentru performanțele obținute, care fortifică imaginea republicii noastre pe plan internațional.

Ion Ceban a promis că municipalitatea va investi și în continuare în infrastructura sportivă din şcolile din municipiu, în deschiderea de şcoli noi, săli de antrenamente, stadioane multifuncţionale etc., pentru a da posibilitatea tinerilor să practice sportul, să se antreneze şi să obțină rezultate impresionante.

Pentru anul 2022, Primăria Chișinău a alocat 20 de milioane de lei pentru concursuri /competiţii naționale și internaționale, la toate genurile de sport, dar şi pentru premiile care sunt oferite sportivilor pentru performanțele obținute.