Convocarea ședinței extraordinare a Consiliului Municipal Chișinău
Primarul capitalei Dorin Chirtoacă a anunţat în cadrul şedinţei operative de azi că proprietarii magazinului „Paradis”, care se află la parterul clădirii Primăriei mun. Chişinău, încearcă să-şi însuşească spaţiul folosit în baza contractului de arendă.
În temeiul deciziei Primăriei municipiului Chişinău nr. 17/25 din 11.08.1992 încăperile nelocuibile din bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 83 cu suprafaţa totală de 106 metri pătraţi au fost transmise în arendă pentru o perioadă de 25 ani firmei de „Costache şi Ion”, reorganizată ulterior în SRL „Paradis”. Pe parcursul anilor 1992-1994 SRL „Paradis” a efectuat lucrările de resistematizare a încăperilor închiriate nr. 94-99 din arcul pietonal al clădirii Primăriei. Prin procesul-verbal de recepţie finală nr. 103 din 29.04.2008 lucrările menţionate de resistematizare efectuate de către SRL „Paradis” au fost recepţionate.
În temeiul actului administrativ menţionat SRL „Paradis” s-a adresat cu cerere către OCT Chişinău, filiala ÎS „Cadastru” prin care a solicitat înregistrarea dreptul de proprietate asupra încăperilor închiriate la care însă a primit refuz. SRL „Paradis” s-a adresat cu cerere de chemare în instanţa de contencios administrativ împotriva OCT Chişinău prin care a solicitat recunoaşterea ilegală a refuzului şi obligarea pârâtului de a înregistra dreptul său de proprietate asupra încăperilor respective.
Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău nr. 3-2637/08 din 19.06.2008 (judecător Grigore Zubati) a fost admisă acţiunea înaintată de către SRL „Paradis”, a fost recunoscut ilegal refuzul OCT Chişinău de a înregistra încăperile construite în arcul pietonal din bd. Ştefan cel Mare, 83 pe numele SRL „Paradis”. La judecarea pricinii civile menţionate, contrar prevederilor art. 67 alin (3) CPC, instanţa nu a atras în proces în calitate de intervenient accesoriu proprietarul încăperilor nelocative din bd. Ştefan cel Mare, 83 – Consiliul municipal Chişinău.
La 18.07.08, SRL „Paradis” s-a adresat Primăriei municipiului Chişinău cu o cerere în care a invocat că este proprietarul încăperilor închiriate şi a solicitat rezilierea contractului de locaţiune nr. 0068/92 din 21.10.1992. Ulterior, SRL „Paradis” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată la Judecătoria Economică de Circumscripţie Chişinău prin care a solicitat rezilierea contractului de locaţiune nr. 0068/92 încheiat la 21.10.1992 cu Primăria municipiului Chişinău. Examinarea pricinii economice respective este preconizată pentru 22.09.2008 la ora 09 30 (judecător S. Namaşco).
Direcţia generală economie, reforme şi relaţii patrimoniale a Consiliului municipal Chişinău a depus cerere de revizuire împotriva hotărârii respective prin care a solicitat casarea acesteia cu reţinerea pricinii spre rejudecare în prima instanţă şi atragerea în proces a Consiliului municipal Chişinău.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău