Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău informează că reprezentanți ai instituțiilor de stat: Centrul Național Anticorupție și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, împreună cu conducerea Direcției generale educație, tineret și sport, a direcțiilor de sectoare, membrii grupului de lucru privind achiziționarea produselor alimentare pentru IET și agenți economici de profil, s-au întrunit într-o ședință de lucru, unde au discutat despre cerințele impuse și măsurile întreprinse de autorități pentru organizarea unui proces de alimentație calitativ în grădinițele din capitală.
Măsurile necesare se referă la asigurarea controlului și siguranța alimentelor care ajung în instituții pentru hrana copiilor, respectarea normelor generale de igienă în procesul de livrare a produselor alimentare, monitorizarea respectării normelor de organizare a alimentației copiilor și excluderea fenomenului corupției la capitolul dat.
În contextul unor sesizări făcute de directorii IET referitor la calitatea produselor livrate grădinițelor din Chișinău, Andrei Pavaloi, șef adjunct al DGETS, a ținut să sublinieze că alimentele care ajung pe masa copiilor trebuie să corespundă cerințelor stipulate în certificatul de calitate și inofensivitate. În caz contrar, marfa va fi returnată, iar abaterile de la cerințele prevăzute în caietul de sarcini vor fi făcute publice.
La rândul lor, șefii DETS din sectoare au enunțat problemele cu care se confruntă ei la capitolul alimentație, în mod special acestea se referă la neconformități ale mărfii asigurate de agenții economici sau nerespectarea graficului de livrare a produselor către IET.
Astfel, având în vedere competențele instituționale ale CNA, ANSA, CSP, DGETS invită părțile la consolidarea eforturilor pentru asigurarea unei alimentații de calitate pentru toți copiii din municipiu.