Primăria Chișinău a desemnat laureații Premiului Municipal pentru Tineret 2024
Primăria Chişinău informează că în sectoarele municipiului se circulă obişnuit, iar cantitatea de zăpadă căzută până la această oră n-a influenţat traficul rutier pe arterele de circulaţie ale capitalei.
Totodată, precizăm că drumarii activează încontinuu. Pe tot parcursul nopţii, 24 de unităţi speciale ale Regiei „Exdrupo" au intervenit pe arterele principale şi pe străzile pe care circulă transportul public, la deszăpezirea şi curăţarea drumurilor, precum şi la împrăştierea materialului antiderapant. Peste 750 metri cubi de nisip cu sare au fost presuraţi până la acest moment. La deszăpezire sunt antrenate şi 17 autospecialele „Haco" din dotarea Regiei Locativ-Comunale, care acţionează pentru curăţarea trotuarelor, în vederea îmbunătăţirii traficului pietonal. Dis-de-dimineaţă, 520 de persoane au fost implicate la curăţarea zăpezii.
Transportul public activează conform graficului unei zile obişnuite. 250 de troleibuze, 96 de autobuze şi 1600 de microbuze sunt implicate în traficul rutier al capitalei.
Serviciile municipale monitorizează în continuare situaţia şi sunt pregătite să acţioneze în regim non-stop, pentru a interveni în orice situaţie. În cartiere, căile de acces sunt curăţate după prioritate.
Primăria Chişinău solicită conducătorilor auto să fie prudenţi la drum şi să parcheze regulamentar autoturismele, pentru a permite unităţilor specializate să efectueze lucrări de deszăpezire. Totodată, autorităţile municipale cer agenţilor economici şi gestionarilor privaţi ai fondului locativ să-şi curăţe zăpada din faţa sediilor în care activează, precum şi teritoriile adiacente blocurilor locative pe care le administrează.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău